Despre noi
Suntem o companie 100% românească, cu o poveste internațională în spate.
ASI Alpaco înseamnă aproape 50 de ani de tradiție în cabine și compartimentări din HPL Compact, implementate în proiecte de referință din toată Europa. Experiența acumulată în Belgia a fost adusă mai aproape de clienții din România prin relocarea liniei de producție la nivel local – păstrând același know-how și aceleași standarde internaționale.
Pe piața din România, aceste soluții au fost implementate timp de peste un deceniu prin compania No Touch, specializată în amenajarea grupurilor sanitare din centre comerciale și spații publice. Experiența acumulată în proiectele locale a stat la baza formării ASI Alpaco România – o companie locală, agilă, dezvoltată din dorința de a aduce calitatea și materialele premium în orice tip de proiect.













Istoric companie
Așa a luat naștere noua companie, ASI Alpaco.
Astăzi, producem în România compartimentări sanitare, vestiare, dulapuri, cabine de probă, mobilier medical, placări interioare, fațade ventilate și nu numai – toate realizate exclusiv din HPL Compact, cel mai rezistent și igienic material pentru spații publice.
Suntem singura companie din Europa care oferă soluții complete pentru grupuri sanitare publice și distribuitor unic al accesoriilor premium din inox American Specialities.